Manastirea Sfânta Treime de la Lugoj (partea 1)

La mănăstire, în natură...

De multe  ori pașii mi-s "preumblați" în zone în care  nu am ajuns niciodată în viața mea...

Ca și această plimbare de vinerea trecută prin Banatul meu montan. Am avut ceva timp liber... Văzând un indicator cu "Mănăstirea Sf. Treime 7 km", ne-am zis să mergem să vedem despre ce e vorba... Un drum nu foarte greu, dar cu multe curbe, suișuri și coborâșuri - specifice zonei montane :)

Voi nu sunteți curioși unde se ajunge mergând pe un anumit drum? 
Eu da...

La destinație ce să vezi: un loc minunat! Liniștit și plin de inspirație. Poți vedea albinuțele zumzăind pe lângă florile de câmp sau la salcâmii în plină floare... Pomi fructiferi încă foarte tineri, dar care sigur dau rod bun în zona asta așa de frumoasă, nepoluată de nici o activitate industrială. Natura și divinitatea. O echipa bună!

Vă invit, dragi prieteni, să vedeți un album realizat într-o zi frumoasă și înnorată ( foto: Angela Ghinea, 16 mai 2014)  în care am avut mare noroc că nu a plouat. Norocul ne însoțește la drum, nu? 

Extras din articolul scris în Renașterea Bănățeană  în 2010:

Nu departe de municipiul Lugoj, pe o derivaţie a drumului care leagă satele Măguri şi Cireşu, călătorul îşi poate desfăta privirea şi sufletul într-un colţ de rai, la mănăstirea „Sfânta Treime - Pereu“. Sfântul aşezământ este unul dintre cele mai tinere edificii monahale din cuprinsul Mitropoliei Ortodoxe a Banatului (ceea ce nu-i puţin lucru, dacă avem în vedere că în această parte a ţării s-au ridicat ori reactivat, în ultimele două decenii, pe măsura fervoarei religioase de după semicentenarul de ateism oficial, peste 25 de schituri şi mănăstiri), întemeierea sa petrecându-se în anii 2004-2005, din iniţiativa părintelui Petru Rosoca, actualul primar al comunei pe al cărui teritoriu se află, Criciova. 

  Mănăstirea poartă şi numele locului în care se află, Pereu, după cea a unei vremelnice aşezări de ruteni maramureşeni, care s-au aşezat în vatra multisecularului sat românesc Cireşu în anii imediat următori celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a se dispersa însă în mai puţin de o generaţie, către satele propriu-zise din vecinătate sau oraşul Lugoj. „Pereu” nu este altceva decât forma în grai bănăţean a cuvântului românesc „pârâu”...

Un pârâu aproape anonim trece pe la poalele Dealului Petroni, care separă astăzi domeniul mănăstirii de lumea laică, pentru a se vărsa în râul Timiş. Aici a dorit ctitorul, la început de mileniu III, să înalţe „un loc al întâlnirii credincioşilor cu Dumnezeu, un loc al înălţării duhovniceşti, în care zi şi noapte să se preamărească numele Domnului Iisus Hristos şi al Maicii Sale Preacurate”.

Dorinţa sa a devenit realitate, grija rugilor fiind purtată, acum, de maica stareţă Sofronia, sosită la noua mănăstire cu doar trei ani în urmă, de la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului" din Brebu, judeţul Caraş-Severin. Alături de dânsa, la mănăstire vieţuiesc încă două călugăriţe, aflate încă la treapta noviciatului, venite prima din părţile Neamţului, iar cealaltă din Banatul de Munte – îndrumarea preoţească fiind asumată de părintele protosinghel Rafael Mutrescu, binecunoscut mai ales credincioşilor din estul judeţului Timiş, întrucât a stăreţit, la rândul său, mănăstirile de la Pietroasa Mare şi Româneşti.

Sosite din alte părţi, măicuţele au găsit printre localnici câteva legende, pe care le povestesc la rândul lor, pentru puterea lor pilduitoare. Una dintre acestea pomeneşte de dărâmarea bisericii din vremelnicul sălaş Pereu, de către slujbaşii comunişti, şi de pedeapsa divină de care a avut parte cel care a doborât crucea, care ar fi căzut, murind pe loc. O alta evocă distrugerea a şapte poduri (vor fi fost mai multe sau mai puţine, nu este important, cifra şapte îşi are semnificaţia ei sacră) într-una din verile recente, cu inundaţii mari pe râul Timiş şi afluenţii săi – evenimente de care, de altfel, a trebuit să se ţină seama la stabilirea locului mănăstirii, pentru a o feri de asemenea necazuri viitoare. 

Dincolo de legende, viaţa la frumoasa mănăstire cricioveană se desfăşoară după canoanele milenare, micuţa comunitate de rugători de aici străduindu-se să fie un model spiritual pentru locuitorii din împrejurimi, care îşi caută liniştea sufletească aici, cu sutele, adesea venind şi din alte judeţe, fie la slujbele zilnice sau la maslu (acesta săvârşindu-se în fiecare a doua duminică din lună), fie ospeţind în cele şase chilii libere şi dând ajutor măicuţelor la treburile gospodăreşti – care nu-s puţine la casă nouă. De altfel, la data documentării noastre (text: Dana Istrat si Laurentiu Nistorescu), la mănăstire erau cazate şase persoane, venite din Arad şi Timişoara, care dădeau o mână de ajutor la îngrijirea celor o sută de pomi fructiferi din livada monahală, care vor rodi pentru prima oară în vara viitoare.

Bananierii...

 Iar undeva jos, la poalele dealului sunt și stupii...

Va urma...

Frumos, nu? M-am gândit să vă arăt si vouă imagini din plimbările pe care am ocazia să le fac uneori...

Să ne vedem cu bine !

Cu prietenie,
Angela